Archive for the ‘credinta si religie’ category

kegon

Iulie 11, 2011

Filozofie budistă adusă în Japonia din China în sec. VIII d.Hr. Cuvântul kegon (ornament floral) este o traducere a termenului sanscrit avatamsaka, adică textul fundamental al şcolii Avatamsaka-Sutra, în care apare Buddha Vairocana. Şcoala a fost întemeiată la sfârşitul sec. VI d.Hr. în China, sub numele Huayan, şi s-a răspândit în Japonia aprox. în 740 d.Hr. Potrivit învăţăturilor kegon, toate fiin­ţele vii trăiesc în interdependenţă, iar universul se creează singur, în centrul său aflându-se Vairocana. Deşi şcoala kegon nu mai este o religie vie cu o doctrină distinctă, adepţii săi continuă să administreze faimosul templu Todai din mănăstirea de la Nara.

ţap ispăşitor

Aprilie 5, 2010

în Vechiul Testament, un ţap era simbolic împovărat cu păcatele oamenilor şi apoi sacrificat de Yom Kippur pentru a scăpa Ierusalimul de nelegiuiri. Ritualuri asemănă­toare erau practicate şi în restul lumii antice pentru a transfera vina sau responsabilitatea oamenilor asupra animalelor sacrificate. În Grecia antică, ţapii ispăşitori erau bătuţi şi alungaţi din oraşe, în speranţa că astfel se va diminua efectul calamităţilor. În primele forme ale dreptului roman, unei persoane nevinovate i se permitea să-şi asume vina alteia; creştinismul ilus­trează această noţiune prin credinţa conform căreia lisus a murit pentru izbăvirea păcatelor omenirii.

Ananda

Decembrie 5, 2009

(sec. VI î.Hr.) Primul văr şi discipol al lui Buddha. Fiind călugăr, a fost slujitorul personal al lui Buddha, şi era cunoscut ca „discipolul iubit”. Ananda este cel care l-a convins pe Buddha să accepte intrarea femeilor în ordinul monahal. Conform tradiţiei, el este singurul discipol al lui Buddha care nu a atins iluminarea înainte de moartea maestrului. A atins această stare înaintea primului conciliu budist (aprox. 544 sau 480 î.Hr.), atunci când a recitat din memorie Sutta Pitaka. Este cunoscut şi ca autor al câtorva discursuri budiste.

mag

Iulie 29, 2009

Membru al unui clan antic persan, specializat în activităţi de cult. Magii reprezentau o castă preoţească în timpul dinastiilor Seleucizilor, Sasanizilor şi părţilor, iar unele părţi din Avesta provin probabil de la ei. Se presupune că preoţimea era devotată câtorva religii, precum zoroastrismul. Începând cu sec. I d.Hr., forma siriană a cuvântului mag (magusai) era folosită pentru a denumi magicienii şi prezicătorii, mai ales în Babilon. Cât a existat Imperiul Persan s-a făcut o distincţie între magii persani, posesori de cunoştinţe religioase profunde, şi magii babilonieni, deseori consideraţi impostori flagranţi.

Amaterasu (Omikami)

Iulie 10, 2009

În şintoism, zeiţa soarelui, din care, conform tradiţiei, membrii familiei regale japoneze îşi recla­mă descendenţa. Ea guvernează cerul, în timp ce fratele ei, Susano, zeul furtunii, stăpâneşte apele. Cei doi au avut urmaşi împreună, însă comportarea brutală şi distructivă a lui Susano a făcut-o pe Amaterasu să se retragă într-o peşteră, în semn de protest. Astfel, lumea a fost cufundată în întuneric. Amaterasu a fost ispitită afară din peşteră de ceilalţi zei şi zeiţe, iar intrarea a fost blocată, pentru a o împiedica să se reîntoarcă. Cel mai important loc de ado­rare a zeiţei este Marele Templu din Ise, care este şi cel mai însemnat locaş religios al şintoismului.

Malachia

Iulie 5, 2009

(sec. V î.Hr.)  Autorul anonim al cărţii biblice a lui Malachia şi ultimul dintre cei 12 Profeţi (minori). Numele său provine de la un cuvânt ebraic cu semnifi­caţia „îngerul meu”. Cartea conţine dialoguri în cadrul cărora profetul apără dreptatea lui Dumnezeu în faţa unei comunităţi care este supusă îndoielii, în urma neîmplinirii aşteptărilor de salvare a Israelului. Malachia face apel la credinţa în legământul şi promisiunile lui Dumnezeu, conform cărora ziua judecăţii se apropie. Cartea a fost probabil scrisă în sec. V î.Hr.

Khorram-dinan

Iulie 5, 2009

sau Khorramiyeh.  Sectă islamică, a cărei perioadă de dezvoltare a fost între sec. IX d.Hr. şi XI. Deşi erau musulmani, unii membri ai sectei credeau în transmigrarea sufletelor şi în dualismul zoroastrian al zeităţilor bune şi rele. La fel ca şiiţii, erau partizanii lui Ali în succesiunea califatului şi erau de părere că Islamul ar trebui condus de descendenţii lui Mahomed. Se deosebeau de şiiţi prin susţi­nerea alegerii ereditare a conducerii, în persoana lui Abu Muslim. Susţinând că este un descendent al lui Abu, liderul lor, Babak, a condus o rebeliune împotriva califatului abasid din Bagdad, care s-a încheiat cu prinderea şi executarea sa în 838 d.Hr. Secta a dispărut în sec. XI.