Archive for the ‘patologie’ category

malarie

Iulie 9, 2009

Infecţie gravă, recurentă, provocată de protozoarele genului Plasmodium, transmisă prin înţepătura ţânţarilor anofeli. Cunoscută înainte de sec. V î. Hr., apare în regiunile tropicale şi subtropicale, în apropierea mlaştinilor. Contribuţia ţânţarului şi a parazi­tului nu au fost demonstrate decât la începutul sec. XX. Epidemiile anuale făceau aprox. 250 de milioane de vic­time la nivel mondial, cu 2 milioane de morţi. Formele de malarie ale diferitelor specii de Plasmodium diferă în gravi­tate, rată de mortalitate şi distribuţie geografică. Paraziţii au un ciclu de viaţă extrem de complex; într-un singur stadiu se dezvoltă simultan în interiorul globulelor roşii. Masa lor se dublează la interval de 48 sau 72 de ore, producând crize care durează 4-10 ore. Tremuratul şi frisoanele sunt urmate de febră până la 40,6 °C, însoţită de migrene puternice şi, apoi, de transpiraţie abundentă, pe măsură ce temperatura revine la normal. Pacienţii au deseori anemie, creştere a splinei şi slăbiciune generali­zată. Complicaţiile pot fi mortale. Malaria este diagnos­ticată prin detectarea paraziţilor în sânge. Chinina a fost folosită mult timp pentru a diminua febra. Medicamente sintetice precum clorochina distrug paraziţii din celule, însă numeroase forme au dezvoltat rezistenţă. Purtătorii unei gene de hemoglobinopatie prezintă rezistenţă naturală. Prevenirea îmbolnăvirii se face prin evitarea muşcăturilor de ţânţari, prin eliminarea focarelor de înmulţire ale aces­tora; se recomandă folosirea insecticidelor sau a duşmani­lor naturali, plaselor, geamurilor şi a substanţelor speciale.

Anunțuri

abces

Aprilie 6, 2009

Pungă de puroi, localizată într-o cavitate situată în straturile mai adânci ale pielii sau înăuntrul corpului, formată din ţesuturi distruse de globulele albe din sânge (leucocite), ca răspuns la inflamaţia provocată de bacterii. Se formează un perete, care separă puroiul gros, de culoare gălbuie, de fluidul extracelular al ţesuturilor învecinate, sănătoase. Ruperea abcesului permite puroiului să se scurgă şi reduce inflamaţia şi durerea. Tratamentul constă într-o incizie care permite drenarea puroiului, precum şi în administrarea de antibiotice. Dacă o parte din conţinu­tul infecţios intră în sânge, el poate fi transportat la alte ţesuturi, producând noi abcese.