Archive for the ‘poeti’ category

Labiş, Nicolae

Ianuarie 23, 2011

(02.12.1935, Mălini, Suceava, România -22.12.1956, Bucureşti) Poet român, simbol al generaţiei sale preocupată să reînnoade legătura cu lirica interbelică. După studiile liceale de la Fălticeni (1946-1951), perioadă în care a citi mult şi a compus constant, în 1952 a fost admis (în urma unui examen) la Şcoala de literatură Mihail Eminescu, din Bucureşti, pe care a terminat-o doi ani mai târziu. S-a înscris apoi la Facultatea de Filologie dar a renunţat după doar un semestru. Debutase deja în Zori noi – Suceava (1950) şi în Viaţa Românească (1951). Debutul editorial avea să aducă un suflu nou poetic şi o speranţă de înnoire a literaturii româneşti, care va deschide drumul celorlalţi scriitori ai generaţiei anilor 1960. Deşi dispărut prematur, şi-a trăit viaţa ardent şi tragic. Lirica sa a pendu­lat între evocările nostalgice ale universului pur şi iluzoriu al copilăriei, ale Bucovinei natale şi nevoia de a se ancora în lumea unui real în plină transformare, cu probleme majore şi contradictorii. A sfârşit în mod misterios, într-un accident de tramvai. Scrieri: Primele iubiri (1956), Puiul de cerb (1956), Lupta cu inerţia (1958).

Keats, John

Aprilie 5, 2010

(31.10.1795, Londra, Anglia – 23.02.1821, Roma, Statele papale) Poet romantic englez. Fiu al unui administrator de grajd, a avut parte de o educaţie instituţionalizată limitată. A fost ucenicul unui chirurg şi a lucrat ca asistent timp de câţiva ani, înainte de a se dedica poeziei, la vârsta de 21 de ani. Prima sa operă de maturitate a fost sonetul La primul contact cu Homerul lui Chapman (On First Looking into Chapman’s Homer, 1816). În 1818 a apărut poe­mul Endymion; în acel an, poetul s-a îmbolnăvit de tuberculoză, afecţiune care i-a curmat viaţa la numai 25 de ani. În 1819 a creat cele mai importante opere ale sale: câteva mari ode (printre care Odă la o urnă grecească (Ode on a Grecian Urn), Oda privighetorii (Ode to a Nightingale) şi Toamna (Autumn), două versiuni ale poveştii titanului Hyperion şi La Belle Dame Sans Merci. Majoritatea au fost publicate în cunoscuta colecţie Lamia, Isabella, Ajunul Sf. Agnes şi alte poezii (Lamia, Isabella, The Eve of St. Agnes and Other Poems). Caracterizându-se prin elemente ale unei imaginaţii vii, prin senzualitate şi abundând de melancolie faţă de dispariţia valorilor clasice, cele mai bune texte ale sale se numără printre cele mai importante opere din literatura engleză. Este autorul unora dintre cele mai bune scrisori din literatura engleză.

Alcuin

Aprilie 5, 2010

(732 d.Hr., în sau lângă York, Yorkshire, Anglia -09.05.804 d. Hr., Tours, Franţa) Poet, educator şi cleric anglo-latin. Ca şef al şcolii palatine înfiinţate de Carol cel Mare, el a introdus tradiţiile umanismului anglo-saxon în Europa de Vest şi a fost cărturarul cel mai de seamă al renaşterii învăţământului, cunoscută sub numele de Renaşterea carolingiană. A făcut reforme importante în liturghia romano-catolică şi a lăsat peste 300 de scrisori în latină, o sursă importantă pentru istoria timpului său. Deşi identificat, prin tradiţie, ca fiind autorul cărţilor caroline şi creatorul minusculelor carolingiene, astăzi este recunoscut că a avut un rol mai puţin important în crearea ambelor. A fost şi un important consilier politic şi un confident al lui Carol cel Mare.

Hopkins, Gerard Manley

Aprilie 3, 2010

(28.07.1844, Stratford, Essex, Anglia – 08.06.1889, Dublin, Irlanda) Poet britanic. A stu­diat la Oxford, apoi s-a convertit la catolicism şi ulterior a devenit preot iezuit. Şi-a ars versurile din tinereţe, consi-derându-le incompatibile cu profesiunea sa. A început să scrie iar în 1875, dar l-a preocupat mai mult contrastul din­tre vocaţia sa religioasă şi plăcerile lumeşti. Unul dintre cei mai bine individualizaţi scriitori din perioadă victoriană, s-a remarcat prin limbajul percutant, sintaxa contrasă şi inovaţiile prozodice, precum ritmul vorbit. Printre cele mai cunoscute poeme ale sale se numără Scufundarea vasului Deutschland (The Wreck of Deutschland), Frumuseţe pestriţă (Pied Beauty), Măreţia lui Dumnezeu (God’s Grandeur), Zborul (The Windhover). A murit de febră tifoidă la 44 de ani. Opera sa, publicată în volum în 1918 (de prietenul său Robert Bridges), a influenţat mulţi poeţi ai sec. XX.

Alexandrescu, Grigore

Iunie 4, 2009

Grigore_Alexandrescu(22.01.1810, Târgovişte, România -25.11.1885, Bucureşti) Poet român. Descendent, după mamă, dintr-o veche familie boierească, în copilărie a stu­diat greaca modernă şi apoi a devenit elev al Colegiului Sf. Sava din Bucureşti (1832) unde s-a mutat după moartea ambilor părinţi. După o scur­tă perioadă în armata naţio­nală (1834-1837), a renunţat la această carieră şi a deţinut diverse funcţii administra­tive. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl numeşte în 1859 director al Departamentului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dar, din cauza apa­riţiei unor manifestări de alienare mintală, care îl vor chinui până la sfârşitul vie­ţii, este pus sub interdicţie şi pierde această poziţie. A fost sprijinit la începuturile sale literare de Ion Heliade Rădulescu, care i-a publicat prima poezie (Miezul nopţii, 1832) în Curierul românesc, şi a fost membru al Societăţii Filarmonice (1833). Opera poetică, relativ diversă, numără meditaţii şi elegii romantice, alături de epistole (Epistolă către Voltaire), satire (Satiră Duhului meu) şi fabule în stilul clasicismului francez. A făcut şi traduceri şi imitaţii după Florian, Voltaire şi Tasso. Este considerat primul fabulist român (Boul şi viţelul, Toporul şi pădurea, Cîinele izgonit, Dreptatea leului, Iepurele, ogarul şi copoiul), dar a scris şi poezii de inspiraţie romantică (Trecutul, La mănăstirea Dealul, Umbra lui Mircea. La Cozia). Scrieri: Poezii (1842), Suvenire şi impresii, epistole şi fabule (1847), Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule (1863).