Archive for the ‘scriitori’ category

Hopkinson, Francis

Iulie 11, 2011

(02.10.1737, Philadelphia, Pennsylvania, SUA – 09.05.1791, Philadelphia, Pennsylvania) Om politic şi scriitor american. În 1774 a fost numit în consiliul guvernatorului. A început să scrie satire politice împotriva dominaţiei britanice. În calitate de delegat la Congresul Continental din 1776, a semnat Declaraţia de Independenţă. Mai târziu, a publicat o serie de articole în favoarea ratifi­cării Constituţiei americane. Între 1779-1789 a lucrat ca judecător pentru Curtea Amiralităţii din Pennsylvania şi ca judecător districtual în perioada 1789-1791. A fost un clave­cinist de valoare şi s-a remarcat prin compoziţii muzicale şi prin crearea desenelor de pe sigiliile guvernamentale şi ale altor organizaţii.

Anunțuri

Hopkins, Sarah Winnemucca

Ianuarie 23, 2011

sau Sarah Hopkins Winnemucca sau Thocmectony (1844, Humboldt Sink, Mexico – 16.10.1891, Monida, Montana, SUA) Pedagog şi conferenţiar american, şefă de trib şi scriitoare. Născută într-o familie de indieni paiute. A copilărit alături de o familie de albi şi a făcut primele studii la o şcoală de călugăriţe. A lucrat ca interpret şi călăuză pentru armată. În conferinţele sale publice, ţinute în E începând cu 1880, deplângea soarta tribului său şi critica politica guverna­mentală. Scrierile sale, dintre care cea mai cunoscută este Viaţa printre indienii paiute (Life Among the Piutes, 1883), sunt valoroase pentru descrierile despre viaţa cotidiană a indienilor şi prin observaţiile asupra influenţei coloniştilor albi, numărându-se printre puţinele opere scrise de ame­rindieni în acea perioadă.

Hopkins, Pauline (Elizabeth)

Mai 3, 2010

(1859, Portland, Mâine, SUA-13.08.1930, Cambridge, Massachusetts) Romancieră şi dramaturg americană. Mai întâi a cântat în grupul format din membrii familiei sale, apoi a scris primul său roman, Forţe contrare (Contending Forces, 1900). Printre romanele de mai târziu se numără Fiica lui Hagar (Hagar’s Daughter, 1902), Winona (1902), De acelaşi sânge (Of One Blood, 1903) şi Topsy Templeton (1916). În operele sale sunt evidente influenţa lui W.E.B. Du Bois şi utilizarea formulei narative tradiţionale pentru a prezenta tematica socială şi rasială. A lucrat şi ca editor al Colored American Magazine.

Mackenzie, Sir (Edward Montague) Compton

Aprilie 7, 2010

(17.01.1883, West Hartlepool, Durham, Anglia – 30.11.1972, Edinburgh, Scoţia) Romancier şi dramaturg britanic. Educat la Universitatea Oxford, a renunţat la studiile de drept pentru a-şi termina prima piesă, Domnul în gri (The Gentleman in Grey, 1906). În timpul Primului Război Mondial a condus Serviciul Secret Egeean în Siria; când a scris despre aceste experienţe în Memorii greceşti (Greek Memories, 1932), a fost acuzat de încălcarea Legii privind documentele secrete din Marea Britanie. A fondat revista Gramophone (1923) şi a editat-o până în 1962. A ocupat funcţia de rec­tor al Universităţii Glasgow (1931-1934) şi a fost critic lite­rar la publicaţia londoneză Daily Mail. A scris peste 100 de romane, piese şi biografii şi zece volume de memorii.

Alcott, Luisa May

Aprilie 3, 2010

(29.11.1832, Germantown, Pennsylvania, SUA – 06.03.1888, Boston, Massachusetts) Scriitoare ame­ricană. Fiica lui Bronson Alcott, a crescut în mijlocul cercurilor transcendentalis­te din Boston şi Concord, Massachusetts. A început să scrie pentru a le întreţine pe mama şi pe surorile sale. Aboliţionistă înflăcărată, a fost soră medicală volun­tară în timpul Războiului Civil American, unde s-a îmbolnăvit de febră tifoidă, boală care i-a zdruncinat sănătatea pentru tot restul vieţii. Scrisorile sale, publi­cate sub titlul Schiţe de spital (Hospital Sketches, 1863) au făcut-o cunoscută. Datorită succesului imens al auto­biografiei Micuţele doamne (Little Women,’ 1868-1869) a scăpat definitiv de datorii. Romanele O fată de modă veche (An Old-Fashioned Girl, 1870), Orfanii (Little Men, 1871) şi Băieţii lui Jo (Jo’s Boys, 1886) se bazează pe propriile expe­rienţe ca educator.

Alecsandri, Vasile

Aprilie 7, 2009

vasile-alecsandri(14.06.1821, Bacău, România 22.08.1890, Mirceşti, Iaşi) Scriitor şi om politic român. A urmat la Paris studii diverse de medicină, inginerie, drept fără să încheie nici unul dintre ele, devenind scriitor prin vocaţie. A fost co-director al Teatrului Naţional din Iaşi (1840-1842), cola­borator la Dacia Literară (1840), editor al revistei Propăşirea (1844), redactor şi proprietar al României Literare (1855). Angajat în marile obiective naţionale ale epocii, a participat la Revoluţia de la 1848 din Moldova, a militat pentru Unirea Principatelor, a fost unul dintre colaboratorii principali ai domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ministru de externe şi ambasador al României la Paris (1885-1890), deputat. Dincolo de preocupările sale politice, Alecsandri lâne poetul deschizător ie drumuri în multe genuri – specii literare. Poet de inspiraţie romantică, a com­pus lirică intimă, doine, balade, legende, poeme şi poezii pe subiecte istorice (Mărgăritarele, 1856; Legende, 1878) dar şi un ciclu dedicat războiului de independenţă al României (Ostaşii noştri, 1878). S-a apropiat cu aten­ţie de folclorul românesc, punând în lumină valoarea lui estetică, dar a fost preocupat şi de analiza oarecum metodică şi de clasificarea pe specii. Graţie eforturilor sale de culegător, baladele Mioriţa şi Toma Alimoş au intrat în circuitul public. Aceste preocupări s-au reflectat în creaţiile poetice din volumele Doine şi lăcrimioare (1853), Poezii popo­rale, Balade (Cântice bătrâneşti) (1852-1853). Cu ciclul de poezii Pasteluri (1867-1869), reprezentând delicate şi armonioase descrieri rustice ale peisajului Mirceştilor sub rotaţia ano­timpurilor, devine întemeietorul unei specii lirice care se va numi de aici înainte pastel. Ca director de teatru, Alecsandri şi-a asumat sarcina realizării unui repertoriu de piese româ­neşti, într-o epocă dominată de traduceri mai mult sau mai puţin inspirate. Piesele sale, în majoritate vodeviluri facile, oferă totuşi un tablou radiografie al moravurilor societăţii contemporane, de mare succes bucurându-se, de atunci şi până în prezent, seria de piese cu personajul Coana Chiriţa în centrul intrigii: Chiriţa în Iaşi (1850), Chiriţa în provincie (1852), Chiriţa în voiagiu (1864), Chiriţa în balon (1874). A scris însă şi drame: Despot Vodă (1878-1879), Fântâna Blanduziei, Ovidiu. A fost ales membru al Societăţii Academice Române (1866), viitoarea Academie Română, la înfiinţarea acesteia.

Dabija, Nicolae

Aprilie 5, 2009

ae_nicolae_dabija2(n. 15.06.1948, Codreni, Lăpuşna, Republica Moldova) Scriitor, istoric literar şi om politic român din Republica Moldova. După debutul din revista Tinerimea Moldovei (1965), a urmat cursurile Universităţii de Stat din Moscova (1966-1972), Facultatea de Ziaristică, dar a fost exmatriculat pentru „activităţi antisovietice” (1969) şi reabilitat un an mai târziu, fiind admis la Facultatea de Filologie. Apariţia liricii de idei din placheta Ochiul al treilea (1975) face din poet unul dintre reprezentanţii generaţiei şaptezeciste din literatura Moldovei de peste Prut, care se va numi chiar „generaţia ochiului al treilea”. Lirica sa va evolua programatic, de la promovarea esteticului spre liris­mul pur, extras în principal din etosul folcloric. Zugravul anonim (1985) şi Aripă sub cămaşă (1989) coboară în mitologia populară, pentru ca în volumele următoare, Dreptul la eroare (1993) şi Cerul lăuntric (1998), discursul liric să se radicalizeze, să treacă într-un registru nou, angajat, neocolind chiar izbucniri polemice, taxând vehement ironic evenimente şi stări sociale ale timpului. A scris şi versuri ludice şi s-a preocupat de recuperarea unor vechi scriitori, ignoraţi, uitaţi sau chiar necunoscuţi (Antologia poeziei vechi moldoveneşti, 1986), dar şi de clasicii literaturii române, în colecţia de eseuri Pe urmele lui Orfeu (1983), scrise pe baza documentelor şi a datelor istorice adunate de autor din arhive din Moscova, Kiev sau Harkov. Verbul incisiv este dedicat fără ezitări pronunţării adevăru­lui istoric despre ţara sa, exercitat în articolele de atitudine politică angajată Libertatea are chipul lui Dumnezeu (1997) şi Icoana spartă (1998). Este un militant activ al renaşterii cul­turale moldoveneşti şi al apropierii Republicii Moldova de valorile politice, culturale şi sociale europene. Este laureat al Marelui Premiu pentru poezie Nichita Stănescu (1993) şi membru de onoare al Academiei Române (2003).