Archive for the ‘state’ category

Oman

Iulie 25, 2009

Omandenumire oficială Sultanatul Oman anterior Muscat şi Oman Stat din regiunea de SE a coastei Peninsulei Arabiei. Suprafaţa: 309 500 kmp; 2 522 000 loc. (2002). Capitala: Muscat sau Masqat. Populaţia este predominant arabă şi are o organizare tribală. În Oman lucrează mulţi mun­citori din SE Asiei şi din Africa de E. Limba: arabă (ofi­cială), baluchi. Religii: islam (oficială), budism. Moneda: rialul omani.  Oman este o ţară tropicală, aridă, dar cu un grad ridicat de umiditate de-a lungul coastelor. Munţii Al-Hajar sunt paraleli cu coasta Golfului Oman şi ating o înălţime de peste 3 000 m. Către SV se întinde o regiune vastă de deşert, care ocupă trei pătrimi din suprafaţa ţării. Economia este mixtă, în curs de dezvoltare, cel mai important sector fiind exploatarea şi exportul petrolului. Statul este o monarhie cu un consiliu consultativ. Şeful statului şi al guvernului este sultanul. Teritoriul este locuit de peste 10 000 de ani. Migraţia arabă către Oman a început în sec. IX d.Hr. Disputele tribale au continuat până la convertirea la islam în sec. VII d.Hr. A fost con­dus de imamii din tribul ibadi până în 1154, când tronul a fost preluat de o dinastie regală. Portughezii au controlat zonele de coastă din 1507 până în 1650, când au fost alun­gaţi. Dinastia Al Bu Said, fondată la mijlocul sec. XVIII, se află încă la conducerea ţării. Regatul s-a extins în E Africii în sec. XVIII-XIX, iar capitala a fost stabilită la Zanzibar. În 1964, în zonă s-au descoperit zăcăminte de petrol. În 1970, sultanul a fost detronat de fiul său, care a iniţiat o politică de modernizare, intrând în Liga Arabă şi în Organizaţia Naţiunilor Unite. În Războiul din Golful Persic, Oman a fost de partea forţelor aliate, luptând împotriva Irakului. În anii 1990 a continuat să-şi extindă relaţiile diplomatice.

Algeria

Iunie 3, 2009

denumire oficială Republica Populară Democrată Algeria Stat în N Africii, 2 378 907 kmp, 32 854 000 loc. (2005). AlgeriaCapitala: Alger. Majoritatea populaţiei este arabă; berberii sunt principala minoritate etnică. Limbi: araba şi berbera (oficiale), franceza. Religia: islamică (ofici­ală). Moneda: dinarul algerian. Suprafaţa Algeriei este a doua ca mărime de pe continent (după Sudan). Linia de coastă are câteva fiorduri, iar râurile sunt mici şi sezoniere. In N este traversată de munţii Atlas; cel mai înalt vârf este Djebel Chelia, cu o altitudine de 2 331 m. Algeria centrală şi de sud ocupă o mare parte a N deşertului Sahara. Ţara are o economie în curs de dezvoltare, care se bazează în principal pe producţia şi exportul de petrol şi de gaze naturale. De când şi-a obţinut independenţa, ţara şi-a naţionalizat o mare parte a economiei. Este o republică cu două corpuri legislative, şeful statului este preşedintele, iar conducătorul guvernului este prim-ministrul. Comercianţi fenicieni s-au stabilit aici la începutul mileniului I î.Hr; câteva secole mai târziu, au fost invadaţi de romani, iar în 40 d.Hr. aceştia deţineau controlul asupra coastei meditera­neene. Căderea Romei, în sec. V, a dus la invadarea Algeriei de către vandali, iar apoi de către Bizanţ. Invazia islamică a început în sec. VII şi, în 711 d.Hr., întregul N al Africii era sub stăpânirea Califatului Omeiazilor. Au urmat mai multe imperii islamice berbere, dintre care cele mai importante au fost cel al Almoravizilor (aprox. 1054-1130), care se întin­dea până în Spania, şi cel al Almohazilor (aprox. 1130-1269). Piraţii Coastei Barbare periclitaseră comerţul mediteraneean secole de-a rândul, iar Franţa s-a folosit de acest pretext în 1830 pentru a intra în Algeria. In 1847, Franţa deţinea deja controlul asupra regiunii, iar până la sfârşitul sec. XIX a instituit guvernarea civilă. Protestele populare împotri­va ocupaţiei franceze au dus la sângerosul război algerian de independenţă (1954-1961). Independenţa a fost obţinută în 1962, în urma unui referendum. In anii 1990, fundamenta-liştii islamici care se opuneau armatei au adus Algeria în pragul războiului civil.