laborator

Publicate Iulie 11, 2011 de anarkeos
Categorii: cercetare

Loc în care se desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare şi se efectuează analize, spre deosebire de cele de teren sau din fabrică. Majoritatea laboratoare­lor se caracterizează prin uniformitatea controlată a con­diţiilor (temperatură şi umiditate constante, curăţenie). Laboratoarele moderne folosesc un număr mare de instru­mente şi proceduri pentru a studia, sistematiza sau cuan­tifica obiectele studiate. Printre procedeuri se numără de obicei prelevarea de mostre, pretratamentul şi tratamentul lor, măsurarea, calcularea şi prezentarea rezultatelor; fie­care etapă poate fi efectuată prin tehnici variind de la folosirea de către o persoană neasistată a unor instrumente simple, până la sisteme automate de analiză, stocare şi citire computerizată a datelor.

kegon

Publicate Iulie 11, 2011 de anarkeos
Categorii: budism

Filozofie budistă adusă în Japonia din China în sec. VIII d.Hr. Cuvântul kegon (ornament floral) este o traducere a termenului sanscrit avatamsaka, adică textul fundamental al şcolii Avatamsaka-Sutra, în care apare Buddha Vairocana. Şcoala a fost întemeiată la sfârşitul sec. VI d.Hr. în China, sub numele Huayan, şi s-a răspândit în Japonia aprox. în 740 d.Hr. Potrivit învăţăturilor kegon, toate fiin­ţele vii trăiesc în interdependenţă, iar universul se creează singur, în centrul său aflându-se Vairocana. Deşi şcoala kegon nu mai este o religie vie cu o doctrină distinctă, adepţii săi continuă să administreze faimosul templu Todai din mănăstirea de la Nara.

lacob I

Publicate Iulie 11, 2011 de anarkeos
Categorii: imparati si regine

(1394,/?/ – 20/21.02.1437, Perth, Scoţia) Rege al Scoţiei (1406-1437). Fiul şi succesorul lui Robert III, a fost capturat de englezi în 1406 şi ţinut prizonier la Londra până în 1424. În timpul celor 13 ani în care a condus efectiv Scoţia (1424-1437), a fost primul mare monarh pe care l-a cunoscut Scoţia. A limitat puterile nobilimii, fără a-i supune însă pe lorzi, şi a îmbunătăţit considerabil justiţia, astfel încât legile să fie favorabile şi oamenilor de rând. Asasinarea sa într-o mănăstire dominicană, de către un grup de nobili rivali, a dus la izbucnirea unei revolte populare, care i-a sprijinit pe văduva lui şi pe fiul său de şase ani. Acesta i-a urmat la tron, sub numele de Iacob II.

Hopkinson, Francis

Publicate Iulie 11, 2011 de anarkeos
Categorii: oameni politici, scriitori

(02.10.1737, Philadelphia, Pennsylvania, SUA – 09.05.1791, Philadelphia, Pennsylvania) Om politic şi scriitor american. În 1774 a fost numit în consiliul guvernatorului. A început să scrie satire politice împotriva dominaţiei britanice. În calitate de delegat la Congresul Continental din 1776, a semnat Declaraţia de Independenţă. Mai târziu, a publicat o serie de articole în favoarea ratifi­cării Constituţiei americane. Între 1779-1789 a lucrat ca judecător pentru Curtea Amiralităţii din Pennsylvania şi ca judecător districtual în perioada 1789-1791. A fost un clave­cinist de valoare şi s-a remarcat prin compoziţii muzicale şi prin crearea desenelor de pe sigiliile guvernamentale şi ale altor organizaţii.

Aldrich, Robert

Publicate Iulie 11, 2011 de anarkeos
Categorii: regizori

(09.08.1918, Cranston, Rhode Island, SUA- 05.12.1983, Los Angeles, California) Director şi producător american de filme. A deţinut diverse funcţii la RKO, începând cu 1941, lucrând cu regizori ca Jean Renoir şi Charlie Chaplin. După ce a regizat primul său film artistic de lung metraj, Marea Ligă (The Big Leaguer, 1953), a înfiinţat propria companie de producţie şi şi-a câştigat reputaţia prin filmele sale dure, adesea violente, printre care Apaşul (Apache, 1954), Cuţitul (The Big Knife, 1955), Ce s-a întâmplat cu Baby Jane? (What Ever Happened to Baby Jane?, 1962) şi Duzina de ticăloşi (The Dirty Dozen, 1967).

Labiş, Nicolae

Publicate Ianuarie 23, 2011 de anarkeos
Categorii: poeti

(02.12.1935, Mălini, Suceava, România -22.12.1956, Bucureşti) Poet român, simbol al generaţiei sale preocupată să reînnoade legătura cu lirica interbelică. După studiile liceale de la Fălticeni (1946-1951), perioadă în care a citi mult şi a compus constant, în 1952 a fost admis (în urma unui examen) la Şcoala de literatură Mihail Eminescu, din Bucureşti, pe care a terminat-o doi ani mai târziu. S-a înscris apoi la Facultatea de Filologie dar a renunţat după doar un semestru. Debutase deja în Zori noi – Suceava (1950) şi în Viaţa Românească (1951). Debutul editorial avea să aducă un suflu nou poetic şi o speranţă de înnoire a literaturii româneşti, care va deschide drumul celorlalţi scriitori ai generaţiei anilor 1960. Deşi dispărut prematur, şi-a trăit viaţa ardent şi tragic. Lirica sa a pendu­lat între evocările nostalgice ale universului pur şi iluzoriu al copilăriei, ale Bucovinei natale şi nevoia de a se ancora în lumea unui real în plină transformare, cu probleme majore şi contradictorii. A sfârşit în mod misterios, într-un accident de tramvai. Scrieri: Primele iubiri (1956), Puiul de cerb (1956), Lupta cu inerţia (1958).

Keen, William (Williams)

Publicate Ianuarie 23, 2011 de anarkeos
Categorii: chirurgi

(1837, Philadelphia, SUA -07.06.1932, Philadelphia) Primul neurochirurg american. Şi-a luat doctoratul la Colegiul Medical Jefferson. A fost primul medic care a extirpat o tumoare pe creier (1888) şi a făcut parte din echipa de doctori care i-au extirpat preşe­dintelui Grover Cleveland ramura stângă a maxilarului supe­rior (1893), la nivelul căreia prezenta o tumoare malignă. Pe lângă profesorat şi opera medicală, a editat tratatul Chirurgia: principii şi aplicaţii (Surgery: Its Principles and Practice, 8 vol., 1906-1913).